Cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului – 5 iunie, ce avut în acest an ca temă „Șapte miliarde de vise. O singură planetă. Consumă cu grijă!”, A.D.D. DAKIA, împreună cu Societatea „Progresul Silvic”, a organizat o acțiune de informare a comunității locale din comuna Dorobanțu cu privire la oportunităţile de dezvoltare durabilă oferite de siturile Natura 2000.
Cu 47% din teritoriul administrativ inclus în ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean şi 45% în ROSPA0091 Pădurea Babadag, comuna Dorobanţu face parte din reţeaua europeană Natura 2000 – cel mai avansat şi flexibil sistem de conservare a biodiversităţii, bază a dezvoltării durabile a comunităţilor rurale.
Astfel, în dimineața zilei de 05 iunie 2015, a fost organizată la Primăria Dorobanțu o întâlnire cu reprezentanții administrației locale din comuna Dorobanțu, jud. Tulcea, comună inclusă în rețeaua europeană Natura 2000. În cadrul prezentărilor și discuțiilor au fost abordate teme de importanță locală privind oportunităţile de dezvoltare durabilă, cum ar fi: managementul durabil al pădurilor; exploatarea durabilă a speciilor sălbatice cu valoare economică; agricultura ecologică și potențialul de piață al acesteia; dezvoltarea ecoturismului; susţinerea şi promovarea cunoştinţelor, practicilor şi inovaţiilor tradiţionale; transport, energie şi exploatarea resurselor neregenerabile fără depășirea capacității de suport a sistemelor naturale.
După întâlnirea organizată în cadrul Primăriei Dorobanțu, membrii celor două asociații – A.D.D. DAKIA și Societatea ”Progresul Silvic”, împreună cu reprezentanți ai consiliului local, s-au deplasat în cele două arii naturale protejate pentru a analiza și dezbate la fața locului problemele întâmpinate de membrii comunității în dezvoltarea și implementarea ideilor și proiectelor de dezvoltare durabilă.